Apple anunta oficial intarzieri pentru iPhone 12

/, IOS, iPhone/Apple anunta oficial intarzieri pentru iPhone 12

Luca Maestri, unul din oficialii de la varful companiei Apple a declarat intr-o conferinta ca in acest an, compania se asteapta la “intarzieri de cateva saptamani” in ceea ce priveste inceputul livrarilor de iPhone. El nu a precizat exact care este perioada de intarziere pe care o are in vedere, dar declaratia lui coincide cu restul zvonurilor legate de noua generatie de telefoane mobile Apple.

Intarzieri in lansarea de iPhone au mai avut loc si in trecut, insa anul acesta situatia globala cauzata de pandermia de coronavirus a facut ca lucrurile sa mearga mult mai lent. Din cauza inchiderii unor fabrici de componente, Foxconn, care asambleaza cea mai mare parte a telefoanelor Apple, nu a reusit sa functioneze decat la 50% din capacitate pana acum. Abia la sfarsitul lunii iunie a reinceput livrarea de piese intr-un ritm sustinut, insa este imposibil de recuperat timpul pierdut.

Pana acum, cea mai tarzie lansare a fost cea a lui iPhone X, care a avut loc pe 3 noiembrie, in 2017. In 2018, iPhone XR a aparut pe 26 octombrie. Se pare insa ca anul acesta ne-am putea astepta ca intreaga gama sa fie disponibila in octombrie sau chiar noiembrie.

Alaturi de un design nou, inspirat din formele generatiei a 5-a si care poate fi deja vazut pe noile iPad Pro, telefoanele lui Apple aduc si un nou ecran iPhone, cu tehnologie OLED pentru toate modelele, in timp ce versiunile Pro ar putea primi si rata de refresh de 120 Hz si un senzor LiDAR. Va reamintim ca, desi noile iPhone suporta incarcare rapida de 20W, Apple a decis sa nu includa un incarcator in cutie. Este destul de probabil ca nici castile EarPods cu fir sa nu mai fie oferite odata cu telefonul, Apple incercand sa convinga cat mai multi utilizatori sa cumpere casti Bluetooth AirPods.