Apple restrictioneaza din nou reparatiile de iPhone

/, IOS, iPhone/Apple restrictioneaza din nou reparatiile de iPhone

Avem vesti proaste pentru fanii iPhone. Apple a decis sa restrictioneze dreptul de a repara telefoanele XR, XS si XS Max prin activarea unei masuri de securitate care va afecta unele functii ale noilor baterii instalate. Din pacate, acest lucru se va intampla chiar daca incercati sa instalati o baterie originala Apple, oricat de ciudat ar putea parea.

Bateria va functiona normal, atat cat ii permite starea de sanatate, dar terminalele nu vor putea citi informatii despre ea, altele decat nivelul de incarcare. Cu alte cuvinte, nu vor mai fi afisate detalii legate de starea bateriei. In loc de ele, iPhone va arata ca bateria trebuie servisata, chiar daca este noua, si ca Apple nu poate verifica daca acumulatorul este unul original.

Telefoanele vor functiona normal, dar utilizatorii nu vor putea sti cand este cazul sa inlocuiasca bateriile, sau daca ele pot sustine functionarea in parametri de top.

Reamintim ca Apple a introdus aceste informatii in urma scandalului Batterygate, cand producatorul a micsorat performanta telefoanelor care aveau bateria slaba fara sa ii informeze pe utilizatori. In urma scandalului iscat dupa identificarea acestei miscari, Apple au fost nevoiti sa inlocuiasca in jur de 11 milioane de baterii la preturi reduse semnificativ, sa isi ceara scuze si sa ofere informatii despre performanta telefonului in timp real, direct din iOS.

Specialisti in industrie au identificat procedeul prin care Apple a reusit aceasta restrictie. El are legatura cu faptul ca doar Apple poate programa un iPhone astfel incat sa “imperecheze” codurile de securitate de pe cipurile bateriei cu cele de pe placa de baza. Aceasta operatiune nu se poate face decat intr-un service iPhone oficial, in timp ce restul atelierelor de reparatii GSM nu vor avea acces la acele coduri, care sunt bazate pe un protocol inter-business intre Texas Instruments, care face cipurile, si Apple.

Desi Apple va replica cel mai probabil ca aceasta masura are drept finalitate o mai buna siguranta in exploatarea telefoanelor lor, se pare ca adeptii miscarii “Right to Repair” o vor contesta vehement. Nu ne-ar mira ca Apple sa revina asupra deciziei, sau gaseasca o metoda prin care sa permita service-urilor sa instaleze baterii originale Apple fara a stirbi din functionalitatea lor in nici un fel. Filmul de mai jos este destul de lung, dar explica excelent problema, asa ca va sfatuim sa il urmariti integral.

No comments yet.

Leave a comment

Your email address will not be published.

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.