Caviar aduce marmura monumentelor si aurul roz pe Note20 Ultra

/, Blog, Samsung/Caviar aduce marmura monumentelor si aurul roz pe Note20 Ultra

Casa ruseasca de lux Caviar aduce patru noi propuneri de design pentru clientii care isi doresc niste telefoane cu adevarat spectaculoase. Cea mai noua serie a lui Caviar se numeste Eternity si este inpirata din patru monumente cu recunoastere mondiala: Hagia Sophia din Istanbul, Partenonul din Atena, Orasul Interzis din Beijing si catedrala Sfantul Vasile din Moscova.

Terminalul ales pentru a face parte din aceasta colectie este Samsung Galaxy Note20 Ultra, cel mai recent telefon premium lansat de producatorul koreean. Designul este unul surprinzator, Caviar imbinand carcasele gravate manual si acoperite cu aur roz cu o coala de marmura in culori diferite, care simbolizeaza cate un monument.

Pentru versiunea Sfantul Vasile a fost aleasa o marmura de culoare rosie, in timp ce editia Orasul Interzis are marmura verde. Hagia Sophia are parte de marmura neagra, in timp ce Parthenonul are marmura alba. Carcasa gravata a fost acoperita cu doua straturi de aur roz, care insumeaza o grosime de 7 microni cu un grad de puritate de 999.

Preturile variaza intre 5750 si 6260 de dolari pe bucata, dar este disponibila doar versiunea cu 256 GB de stocare. Caviar mentioneaza ca vor fi fabricate doar cate 99 de unitati din fiecare model. Ca si in cazul altor telefoane ale celor de la Caviar, ne intrebam in ce masura se mai justifica o husa de protectie pe aceste telefoane.

Avand in vedere ca Note20 Ultra vine cu un ecran Samsung cu sticla Corning Gorilla Victus care s-a dovedit a fi incredibil de rezistenta, consideram ca posesorii acestor spectaculoase telefoane nu au de ce sa isi mai faca multe griji.