Cel putin doua iPhone vor avea camere triple

/, IOS, iPhone/Cel putin doua iPhone vor avea camere triple

Potrivit unor fotografii care au aparut pe reteaua chineza Weibo, cel putin doua iPhone 2019 ar urma sa aiba trei camere principale, asa cum se speculase. Fotografiile in cauza infatiseaza niste capace de matrita despre care se presupune ca ar urma sa fie folosite pentru fabricarea de carcase de protectie pentru iPhone 11 si iPhone 11 Max, asa cum fusesera ele numite.

Din fotografie observam ca aceste trei camere sunt dispuse in forma de triunghi, exact asa cum fusesera ele descrise in randari digitale care incercau sa anticipeze cum va arata in 2019 iPhone. Aceste camere sunt amplasate intr-o insula de forma patrata, un design care a impartit pe loc fanii iPhone in tabere care, fie il considera atractiv, fie cred ca e teribil de urat.

In ceea ce priveste displayurile, se pare ca Apple va mentine dimensiunile de ecran iPhone. iPhone 11 ar urma sa aiba diagonala de 5.8″, iPhone 11 Max una de 6.4″, iar versiunea din 2019 a lui iPhone XR urmand sa aiba un ecran de 6.1″. Se pare ca urmasul lui XR va pastra un ecran LCD, in timp ce celelalte doua modele ar avea ecrane OLED ca si pana acum.

De la noua generatie de iPhone se mai asteapta un mod subacvatic, care ar permite utilizatorilor sa navigheze pe telefon si sa faca poze chiar si cand terminalul este complet scufundat in apa. Pentru iPhone 11 si 11 Max am putea vedea ratingul de protectie ridicat la nivelul IP68, in timp ce nu exista informatii daca aceasta schimbare va fi implementata si pe succesorul lui XR.

Se pare ca Apple va mentine portul lor proprietar Lightning pentru cel putin acest an inainte de a face mult-asteptata trecere la USB-C, standardul in industrie. Ramane de vazut daca Apple se va limita la trei modele de iPhone acest an, ori daca zvonurile care preziceau adaugarea de inca noi versiuni sunt adevarate.

No comments yet.

Leave a comment

Your email address will not be published.

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.