Detalii hardware despre Huawei nova 5i

/, Blog, Huawei/Detalii hardware despre Huawei nova 5i

Huawei par sa se fi inspirat din modelul de business al lui Samsung, literalmente invadand piata cu o sumedenie de telefoane cu specificatii intrucatva asemanatoare. Cel mai nou care se va adauga listei este nova 5i, despre care tocmai am aflat detalii tehnice.

Vom avea de-a face cu inca un telefon din gama medie de pret, cel mai probabil dedicat clientilor de Android care nu sunt dispusi sa plateasca un pret premium pentru versiunea “buget” a lui P30, P30 lite. Bineinteles, au trebuit facute niste compromisuri, asa ca cei care urmaresc specificatii de top nu vor fi interesati de nova 5i.

Avem de-a face cu un procesor Kirin 710, care este mai degraba modest daca ne raportam la standardele zilei. El va fi ajutat totusi de 6 sau 8 GB de RAM, in functie de optiunile clientilor. Pe partea de stocare, se pare ca nova 5i va veni cu o singura versiune, de 128 GB. Ceea ce nu ar fi chiar rau in zilele noastre, in special prin prisma pretului, daca nu ar fi (posibil) prea putin pentru un anumit tip de clienti, si asta pentru ca ii lipseste slotul microSD pentru a mari capacitatea de stocare. Cat va cantari acest detaliu in vanzarile lui nova 5i ramane de vazut. Cert e ca pas cu pas, microSD pare sa fie abandonat.

Desi producatorul anticipase un telefon cu dimensiuni mai prietenoase, nova 5i este echipat cu un ecran Huawei de 6.4″, care-l include mai degraba in segmentul phableturilor, un plus si un minus in acelasi timp, depinzand de fiecare client in parte. Displayul e de tip IPS FHD+ si are o perforatie in partea stanga superioara, pentru camera de selfie cu senzor de 24 MP.

Este interesant sa vedem cum Huawei nu se sfieste sa instaleze un modul cu patru camere chiar si in telefoanele medii. La capitolul acesta, nova 5i are un senzor principal de 24 MP, secondat de unul de 8 MP ultra-wide, unul de 2 MP pentru adancime si inca unul de tip Time of Flight (TOF). Langa camere gasim un blitz LED, iar in centrul carcasei de spate, scannerul de amprenta.

Acumulatorul stocheaza 3900 mAh si ne asteptam ca Huawei sa fi implementat incarcare rapida pentru el, si deci un port USB-C. Bateria, impreuna cu procesorul cu cerinte modeste de energie ar trebui sa ofere o autonomie respectabila. Acest telefon este asteptat undeva la sfarsitul lunii iunie in versiuni neagra, albastra si rosie, dar inca nu stim nimic despre pretul lui.

No comments yet.

Leave a comment

Your email address will not be published.

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.