Huawei P40 Lite E se lanseaza in Europa

/, Blog, Huawei/Huawei P40 Lite E se lanseaza in Europa

Huawei a lansat inca un terminal nou pentru piata europeana, numit P40 Lite E. Nu trebuie sa va entuziasmati foarte tare, caci aceasta denumire e mai mult un artificiu de marketing. Desi familia P40 ar trebui sa contina doar telefoane flagship, P40 Lite E este un telefon entry-level care nu prea are legatura cu ce urmeaza sa lanseze in curand Huawei in clasa premium.

In realitate, P40 Lite E este un telefon rebranduit pentru pietele vestice. La baza este vorba despre modelul Y7p, lansat acum o luna in Thailanda, si care a primit doar nume nou, fara schimbari de hardware sau culoare. La interior gasim un procesor Kirin 710F, ajutat de 4 GB de memorie RAM, in timp ce stocarea de baza pleaca de la 64 GB. El are si un slot microSD care accepta carduri de pana la 512 GB.

P40 Lite E este echipat cu un ecran Huawei IPS LCD cu diagonala de 6.39” si rezolutie HD+, care are o perforatie in coltul din stanga sus, pentru camera de selfie de 8 MP. Camerele principale sunt trei la numar, una de 48 MP, una de 8 MP ultrawide si un senzor de adancime de 2 MP. Pe spate mai gasim si scannerul de amprenta, tot unul traditional, capacitiv.

Ca doovada in plus ca P40 Lite E NU este un adevarat P40, avem si portul de incarcare de tip microUSB, care accepta incarcare de maximum 10W. Asta inseamna ca o incarcare de la aproape zero va dura destul de mult, avand in vedere ca acumulatorul lui P40 Lite E este unul de 4000 mAh.

Desi lansat in Thailanda cu un pret de 145 € sub numele de Y7p, Huawei P40 Lite E poate fi achizitionat in Europa la pretul de 163€, redus de la cel “de baza”, de peste 270 Euro, iar cei care il precomanda primesc gratuit o bratara smart Huawei Band 4.

No comments yet.

Leave a comment

Your email address will not be published.

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.