Huawei se pregatesc sa lanseze modelul nova 8 SE

/, Blog, Huawei/Huawei se pregatesc sa lanseze modelul nova 8 SE

Cel mai recent terminal din seria nova a lui Huawei este nova 7 SE 5G Youth, dar el va avea in curand un succesor cu un nume mai usor de tinut minte si imbunatatiri la capitolele baterie si display. Este vorba despre nova 8 SE, un telefon pe care l-am putea vedea lansat in curand, caci cateva surse de incredere din media online chineza au intrat deja in posesia catorva din specificatiile lui tehnice.

Diagonala noului ecran Huawei de pe nova 8 SE este doar putin mai mare decat a predecesorului, 6.53″ fata de 6.5″, o diferenta insesizabila pentru cea mai mare parte a clientilor marcii. Displayul are tehnologie OLED si va avea rezolutie FullHD+.

Chinezii planuiesc sa introduca doua versiuni ale acestui terminal, bazate pe doua procesoare diferite. Una din ele va rula cu un chip Dimensity 800U, acelasi cu cel de pe nova 7 SE 5G Youth, dar va avea un “frate” cu pret mai accesibil, care va avea un Dimensity 720, tot de la MediaTek. Sunt asteptate si echipari diferite cu memorie RAM, insa despre acest aspect nu avem inca detalii. Un minim de 6 GB de RAM pare insa o presupunere realista.

O alta mare diferenta intre noul nova si predecesorul sau este faptul ca 8 SE va suporta incarcare rapida de 66W, acelasi standard pe care il au si noile Mate40 lansate de curand. La capitolul camere, nova 8 SE ar urma sa aiba un modul principal cu patru senzori: unul de 48 MP, unul ultrawide de 8 MP, si doi de 2MP, probabil unul de macro si unul de adancime. Camera de selfie va fi una de 16 MP.

Asteptam in continuare vesti despre posibila data de lansare, cat si despre pret. nova 8 SE este asteptat cu Android 10 si serviciile mobile proprietare ale lui Huawei.