Samsung pregateste senzori foto de 64 MP

/, Blog, Samsung/Samsung pregateste senzori foto de 64 MP

Nu e nici un secret ca fabricantii de tehnologie mobila duc un razboi acerb pentru cele mai performante camere foto si video. Recent, un oficial Qualcomm a anuntat ca se asteapta la senzori de pana la 100 MP in acest an, dar pana acolo mai e ceva de munca. In schimb, Samsung si-a propus niste scopuri ceva mai putin ambitioase, insa realizabile cu mai multa lejeritate.

Pe scurt, Samsung si-a intensificat eforturile de cercetare si dezvoltare pentru a aduce pe piata in scurt timp doi noi senzori. Este vorba despre ISOCELL Bright GW1 si ISOCELL Bright GM2, de 64 si respectiv, 48 MP. Senzorii de 48 MP nu sunt chiar o noutate, dar ei se regasesc in doar cateva terminale, si doar cateva din ele reusesc sa ofere o calitate excelenta, in ciuda dimensiunilor impresionante.

Totusi, Samsung crede ca noul senzor de 64 MP va fi diferit. El va folosi tehnologia de binning Tetracell, care “leaga” patru pixeli in unul singur. Astfel, el va putea obtine imagini de 16 MP de buna calitate in cele mai precare conditii de luminozitate la 64 MP in lumina corespunzatoare. Acest senzor ar urma sa ofere si autofocus sensibil imbunatatit si suport pentru filmare HD la nu mai putin de 480 cadre pe secunda. In acelasi timp, el ar beneficia si de HDR (High Dynamic Range) in timp real.

Senzorul de 64 MP are aceeasi dimensiune a pixelului ca si cel de 48 MP, anume 0.8μm, ceea ce il va face cu aproximativ 30% mai mare. Un senzor de 1/1.8″ este gigant pentru lumea telefoanelor mobile si ii va pune pe Samsung in acelasi rand cu cei care domina momentan acest segment, Huawei si ale lor Mate 20 Pro, P30 si P30 Pro.

Spre deosebire de Qualcomm, care sunt inca in faza incipienta a dezvoltarii noilor tehnologii, Samsung face deja teste de fabricare, fiind asteptat ca cei doi noi senzori sa intre in productie de scara larga in a doua jumatate a acestui an. Odata cu noile performante ale camerelor foto si video, asteptam sa vedem si cum va evolua un ecran Samsung care sa ridice stacheta si mai sus.

No comments yet.

Leave a comment

Your email address will not be published.

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.